Celălalt – Aplicaţie la cultura japoneză

“Uchi to soto”, “Gaijin”, “Amae”, “Giri to ninjō” sunt doar cateva dintre cele mai importante concepte care domina fara exceptii societatea japoneza de mai bine de sapte secole. Si unde oare in alta societate, daca nu intr-una care s-a pastrat in izolare pentru cca 250 ani poate fi mai adanc implementat si dezvoltat conceptul si ideea de Celalalt. Formele sub care se manifesta in aceasta cultura unica si greu accesibila ochiului occidental sunt nenumarate, pornind de la existenta sa doar ca punct de plecare al altor concepte fundamentale si ajungand pana la starea pura in care este denumit foarte comun “Gaijin”.

Aceasta perioada de izolare a Japoniei, foarte cunoscuta din punct de vedere istoric, situata intre anii 1640-1868, nu este cu nimic mai prejos din punct de vedere cultural, religios, adica socio-uman. Insa, izolarea nu va fi nicidecum una totala, conducatorii de atunci apreciind la justa lor valoare relatiile de tip economico-financiare cu anumite tari, si anume, Olanda. In urma succesului pe care crestinismul l-a avut in randul tuturor claselor sociale, dupa venirea in 1549 a misionarului iezuit Francisco Xavier – cel despre care se spune ca a crestinat Japonia – mai marii natiunii au resimtit acest fapt ca pe un pericol iminent la adresa culturii, administratiei, traditiei tarii lor, care si asa suferea neincetat in urma conflictelor interioare dintre shoguni si clanurile influente ale epocii. Asadar, traditia si religia pe de o parte, si administratia si centrul puterii pe de alta parte, fiind amenintate, s-a decis inchiderea granitelor, adica Sakoku, o masura de “siguranta” dusa la extrem. Olanda, singura tara protestanta din acea vreme, a putut intretine in continuare relatii cu Japonia, dar destul de superficiale. Fereastra catre Occident era la Nagasaki (in S-V Japoniei), mai precis insula Dejima. Desi nu sunt mentionate aproape niciodata, si schimburile neoficiale cu rusii, in partea de nord a Japoniei, dateaza tot din aceasta perioada. Pentru foarte mult timp, Hokkaido (“Pamantul marii de nord”) a avut un statut incert, motiv pentru care, chiar si dupa includerea lui oficiala in Japonia, centrul puterii situat in jumatatea sudica a tarii, nu putea controla aceasta zona extrema a tarii, cu o clima nu tocmai usor de suportat. Mentalul japonezilor din aceste teritorii va ramane astfel, oarecum imun la schimbarile majore pe care Japonia le suporta mai ales in aceasta perioada. Tocmai de aceea, cele mai multe concepte specifice civilizatiei si culturii japoneze se formeaza in jumatatea sudica a tarii.

In orice caz, societatea japoneza contemporana este una destul de omogena din punct de vedere al mentalitatii. Radacinile acestui mental le vom gasi insa in acea Japonie indepartata si cu totul traditionalista, nationalista, conservatore si de-a dreptul circumspecta cand vine vorba de Celalalt, de “Gaijin”. Toate miscarile, curentele si teoriile care au luat nastere dupa momentul inchiderii granitelor si continuind pana in perioada postbelica, sunt unele ce urmaresc cultivarea discursului istoric, definirea nationala, sunt teorii ale niponismului care ilustreaza aceleasi doua lucruri : japonezii sunt diferiti si japonezii sunt cei mai buni.

De-a lungul timpului, foarte multe miscari si teorii nu au facut decat sa hraneasca fara ezitare aceasta delimitare a spatiului “intra-muros” de cel numit “extra-muros”, ceea ce pentru japonezi se cheama “uchi”, respectiv “soto”. Insa aceasta echivalare este una fortata, aproximativa. Tradusi ad literam, termenii inseamna: uchi=inauntru, in interior; iar soto=in afara, in exterior. O alta echivalare aproximativa ar putea fi “public-privat”, insa nici aceasta nu este cu mult mai satisfacatoare. Pentru japonezi, “soto” poate insemna ceva care vine de peste ocean, ceva care vine din exteriorul familiei, din afara anturajului, ceva necunoscut pana atunci, dar care poate sa devina element al spatiului “uchi”; un superior foarte exigent va fi de asemenea trimis in spatiul “soto”, datoria care primeaza simtirii, la fel. In concluzie, tot ceea ce este necunoscut, nefavorabil, primejdios, potrivnic va intra inauntrul granitelor spatiului “soto”. In timp ce spatiul “uchi” reprezinta familia, prietenii, tot ceea ce tine de simtire. Sa nu uitam insa ca aceste granite, pe care incercam sa le trasam aici sunt foarte relative, in masura in care exista unele lucruri care migreaza dintr-un spatiu in celalalt.

Mai devreme spuneam ca o traducere a celor doua concepte prin public si privat este una aproximativa si nesatisfacatoare. In viziunea noastra, si nu numai, cei doi termeni pot fi clasificati ca antinomici, lucru ce nu poate fi operat si in cazul termenilor “uchi-soto”. De asemenea, in japoneza exista alti termeni prin care putem traduce cuvintele public si privat. “Uchi” si “soto” sunt mai degraba doua concepte complementare, de aici rezultand si faptul ca nici unuia nu-i poate fi atribuita in totalitate o conotatie pozitiva, si cu atat mai putin una negativa. Deci, nu tot ceea ce este rau apartine spatiului “soto”, cum nici tot ceea ce este bun nu poate fi inclus in “uchi”. Situatia devine cam ambigua aici. Oare lucrurile nu pot deveni mai clare de atat? Teoretic, da. Practic, nu. Singurul lucru care ne-ar limpezi considerabil explicatiile teoretice este totusi experienta terenului.

Cele doua concepte pot fi totusi alaturate, daca dorim neaparat o categorisire, conceptelor de: “ego”-“alter”, “extra-muros” si “intra-muros”,” dar al islam” si “dar al harb” etc.

Ca fundamente ale altor concepte, clasificarea facuta mai sus ne este chiar utila. “Amae”, concept destul de rar intalnit in alte culturi, este acea alintare, gudurare care se poate petrece numai in spatiul “uchi”. Substantivul “amae” provine de la verbul “amaeru” care, fara titlul de concept, poate fi folosit atat in cazul animalelor si copiilor mici, cat si in cazul adultilor. “Amae” poate fi ceea ce noi, occidentalii, exprimam atunci cand spunem ca “in fiecare din noi este un copil”, insa la noi nu putem spune ca aceasta idee si-a castigat statutul de concept. Pentru japonezi, conceptul se refera in special la atitudinea pe care barbatii o au in particular, total opusa fata de cea pe care o mentin cu brio atunci cand se afla in spatiul “soto”: o atitudine darza, sobra, usor inaccesibila, foarte circumspecta si neafisand prea multe zambete.

Un alt concept care de data aceasta tine de spatiul “soto”, este acela de “giri”(datorie) si “ninjō”(simtire), sau mai bine zis este vorba de un conflict intre cele doua concepte apartinand celor doua spatii “uchi” si “soto”. In Japonia pre-moderna, in perioada Edo (Edo Jidai:1600-1868) foarte multi scriitori si-au cladit operele literare pe baza acestui conflict si i-au sondat adancimile. “Giri” isi are probabil inceputul in Codul Bushido (“Calea samurailor”), care, in esenta, era un indrumar pentru viata samurailor ce trebuiau sa se dedice trup si suflet shogunului, sa faca tot ce le sta in putere ca sa ii fie bine stapanului si sa traiasca cu constiinta mortii. Astfel, niciodata nu le va mai fi frica de moarte si vor putea muri fara ezitare pentru shogunul lor.

Lucrurile s-au mai schimbat de atunci si pana in prezent, insa datoria de orice fel primeaza in continuare. Literatura este foarte bogata in opere unde, un cuplu alcatuit din doi tineri apartinand unor clase sociale diferite, se indragostesc, si cum dragostea lor este imposibila, ajung la acest conflict intre ghiri-datorie si ninjō-simtire. Calea pe care cei doi o pot alege este una singura: fiecare se sinucide, si cei doi sunt gasiti tot timpul impreuna, sinuciderile avand loc in acelasi loc si moment. Ce este cu adevarat interesant aici este filosofia specific japoneza, prin care aceste fapte sunt explicate: in cazul nostru, indragostitii se sinucid din datorie-giri, dar scopul lor suprem este ninjō-simtirea, adica o delimitare neta a motivului de scop. Motivul este datoria-societatea-Celalalt, iar scopul este simtirea, ceea ce tine de “uchi”. Intrebarea este urmatoarea: cine este invingator in acest conflict: giri, adica spatiul “soto”-Celalalt sau “ninjō”, adica spatiul “uchi”? Raspunsurile sunt, logic, egal impartite.

Pe cat de mult ne surprind aceste concepte, prin profunzimea si noutatea interpretarii lor, pe atat de comune ne pot parea. In esenta ele sunt aceleasi ca in cultura occidentala, noua nefiind decat perspectiva, interpretarea si nivelul implementarii lor in mentalul civilizatiei in cauza. Incercand sa-l cunoastem pe celalalt, ne cunoastem pe noi insine, ne recunoastem, reducem din miopia pe care o aveam initial la cultura proprie.

Cu toate acestea, dupa parerea mea, o diferenta exista. Totul porneste de la intrebarea: de ce japonezii au dezvoltat atat de mult conceptul de Celalalt, transformandu-l in chiar unul din pilonii societatii lor? Pentru ca nu noi a trebuit sa ne luptam cu un eventual “fenomen al atribuirii”, care s-a intamplat de atat de multe ori, ca de exemplu in cazul amerindienilor, ci ei. Astfel, japonezii au fost si sunt catalogati ca fiind o lume exotica, in timp ce amerindienii erau socotiti a fi “primitivi”. Pentru ca ei, cei putini, au trebuit sa dezvolte atat de mult acest concept astfel incat sa poata concura cu statutul pe care ei intr-adevar l-ar fi avut daca ar fi plecat undeva, in lumea occidentala de peste ocean.

Tags: alteritatea, amae, celalalt, cultura, dar al islam dar al harb, extra muros intra muros, gaijin, miopie culturală, public privat, soto uchi, 外国人

(8 votes, average: 5 out of 5)

 Loading ...

Leave a Reply