DEIXISUL In Limba Japoneza

1 Introducere
1.1 Prezentare generală
Prin deixis este desemnat ansamblul modalităţilor de expresie care asigură legătura dintre mesajul lingvistic şi situaţia de comunicare în care este produs. Actul de comunicare este actualizarea şi transpunerea unui mesaj în circumstanţe de comunicare determinate. Punctul de referinţă în cadrul actului de vorbire este considerat vorbitorul (locutorul) care are o poziţie privilegiată. Pentru a se putea realiza comunicarea trebuie să apară şi destinatarul mesajului (alocutorul). Astfel, într-o situaţie de comunicare faţă în faţă, se creează cadrul deictic, reprezentat prin coordonatele deictice, care are elementul de referinţă centrul deictic. Acesta este alcătuit din locutor, momentul şi locul în care vorbeşte.
Deicticele sunt forme lipsite de autonomie referenţială, neavând o semnificaţie lexicală propriu-zisă. Spre exemplu, watashi „eu” desemnează în fiecare situaţie de comunicare în care este folosit, de fiecare dată altceva, putându-şi determina referinţa doar în raport cu un context comunicativ. Dimpotrivă, cuvântul isu „scaun” desemnează de fiecare dată acelaşi lucru, indiferent de contextul comunicativ în care este folosit. Orice forme lingvistice prin care se realizează această operaţie se numesc expresii deictice. Dacă funcţional deicticele desemnează o clasă omogenă, din punct de vedere gramatical, ele sunt eterogene, aparţinând unor clase gramaticale diverse, ca de exemplul timpul verbal, care reprezintă tot un deictic, un deixis temporal. Expresia deictică este purtătoare de informaţie codificată, precum coordonatele fundamentale ale cadrului deictic în funcţie de care se realizează evenimentul comunicativ. Tipul de informaţie contextual-comunicativă codificată determină tipul deixisului, care poate fi clasificat în trei mari categorii: a) deixisul personal, b) deixisul spaţial, c) deixisul temporal. Astfel, deixisul personal codifică rolurile comunicative ale participanţilor la evenimentul comunicativ. Deixisul spaţial codifică configuraţia spaţială a contextului de comunicare prin raportarea la poziţia interlocutorilor, cu raporturile de distanţă şi de poziţionare relativă a participanţilor, din perspectiva locutorului. În ceea ce priveşte deixisul temporal, acesta codifică configuraţia temporală în care are loc comunicarea şi informaţii despre comunicarea în sine, prin ancorarea ei în cadrul real. Pentru a exemplifica cele enunţate mai sus, avem enunţul:

(1) 昨日 あなたが これを 書きましたか。
Kinō anata ga kore o kakimashita ka.
ieri tu NOM aceasta AC a scrie POL PERF INTER
„Tu ai scris ieri asta?”

Pronumele personal anata este un deixis personal deoarece desemnează alocutorul din situaţia de comunicare. Demonstrativul kore este un deisix spaţial deoarece desemnează un obiect nedefinit decât în contextul acestui enunţ şi conţine informaţii despre obiectul desemnat în legătură şi cu poziţionarea acestuia în spaţiu faţă de locutor. Adverbul kinōu este un deixis temporal situând acţiunea în timp cu o zi înaintea enunţului. Deixisul nu este mereu reprezentat printr-un cuvânt de sine stătător. De pildă, timpul verbal reprezintă tot un deictic temporal. Spre deosebire de limba japoneză, în limba română deixisul personal poate fi identificat şi la verb, prin persoana verbală.
După cum am mai precizat, deixisul are o organizare egocentrică în consecinţă,
când intervine o schimbare în centrul deictic (de exemplu, când locutorul se schimbă) şi restul elementelor deictice ce apar în enunţ suferă modificări, uneori impunându-se doar folosirea anumitor verbe, sau când anumite verbe de direcţie limitează persoanele care pot apărea în enunţul respectiv. Ancorarea deictică a enunţului în contextul de comunicare (context) reprezintă o altă proprietate a deixisului.

Continuarea, in posturile ce vor urma.

Tags: deixis, deixisul, gramatica, Lingvistica

Leave a Reply

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website