Problematica statutului femeii in Genji Monogatari

De-a lungul timpului, criticile adaugate palmaresului mereu imbogatit al operei ce reprezinta chintesenta culturii aristocrate din epoca Heian, au uimit si au creat constant controverse in lumea impatimitilor.
Acum mult timp a circulat o ipoteza mistica, conform careia Bodhisattwa (Kannon), s-a intruchipat intr-o femeie, si anume, autoarea unei renumite opere, Murasaki Shikibu, pentru a da nastere acestei capodopere: Genji Monogatari. Ganditorii confucianisti, cat si cei budisti, interpretau Genji Monogatari din doua perspective: una vizionara si alta alegorica. Invatatii confucianisti au raspandit opinia potrivit careia “Genji” ar fi servit ca un manual despre relatiile ce trebuie sa existe intre barbati si femei, intre stapani si vasali, despre importanta cultivarii artelor, sau ca un ghid al manierelor, etichetei, avand in vedere dominatia clasei samurailor ce urma sa vina in secolele XIII – XIV. Elasticitatea operei este inca o data atestata datorita unei alte interpretari, si anume ca text didactic adresat tinerelor doamne. Consecutiv sunt scrise numeroase parodii in diverse stiluri populare. Povestea lui Genji este faimoasa nu numai datorita continutului ales, dar si datorita stilului dificil ales de autoare, care ridica multe probleme. Marturie sunt in acest sens, numeroasele adaptari – traduceri ale textului in japoneza moderna. Principalul impediment in receptarea operei este ambiguitatea poetica revarsata asupra subiectului sau asupra actiunii desfasurate. Desi ne-am astepta ca vechimea lucrarii sa fie cauza acestor obstacole, texte precum “Taketori monogatari”, ce premerg povestii lui Genji, se dovedesc a fi mult mai accesibile cititorului modern. Stilul este specific lui Murasaki Shikibu, care se pare ca l-a adoptat fiind convinsa ca viitorii sai cititori de la curte vor fi capabili sa inteleaga chiar si cele mai complicate fraze, fara dificultate. In fond, orice pasaj am selecta, complexitatea textului e un numitor comun, anihilat in traducerile in japoneza moderna, prin eliminarea elementelor ambiguizante si adaugarea notelor explicative.
Genji Monogatari se presupune ca a fost scrisa candva inainte de anii 1005-1006 (epoca Heian), cand Murasaki Shikibu se afla in slujba imparatesei Shöshi (Akiko), consoarta imparatului Ichijö. Conform opiniei generale, opera poate fi structurata in trei parti, dupa cum urmeaza: capitolele 1-33 prima parte, capitolele 34-41 a doua parte, capitolele 42-54 ultima parte. Cele 54 de capitole au fost scrise initial intr-o alta ordine. Toate cele trei parti, desi pe alocuri prezinta diferente de stil, ritm si viziune asupra lumii, sunt de natura fictiva, naratiunea este scrisa la timpul trecut, in prima parte fiind prezente personaje supranaturale care iau parte la evenimente obisnuite, iar in celelalte doua parti apar personaje comune ce participa la evenimente obisnuite, caracteristici ce atribuie intreaga opera prozei denumita monogatari. Pe masura ce lucrarea evolueaza, de la prima parte si pana la ultima, desi capitolele au fost scrise cronologic in alta ordine, atmosfera capata treptat atribute din ce in ce mai pesimiste si intunecate, care se reflecta in natura personajelor, a caror stralucire incepe sa paleasca. Astfel, aura divina a protagonistului Genji din prima parte este oarecum estompata in ce-a de-a doua, dar nu pierduta, de trecerea prin viata a eroului; in partea a treia caracteristica supraumana este impartita intre doi eroi, printul Kaoru si prietenul si ruda sa, printul Niou. Asadar cititorul se poate identifica foarte usor cu personajele din ultima parte, in care suntem introdusi odata cu cel de-al 42-lea capitol, intitulat Niou Miya (printul Niou), deoarece atributele acestora, desi alese si rafinate, sunt insotite de erodarea pe care incercarile vietii o aduce spiritului. Nici Genji, asa cum il intalnim in ce-a de-a doua parte, nu este greu de plasat in lumea non-fictiva, insa Stralucitorul (Hikaru) Genji din capitolele de inceput isi merita numele pe deplin: femeile ce-l inconjoara si nu numai, (mai putin nevasta sa Aoi, rece si imperturbabila) nu ii pot rezista; tatal sau, imparatul Ichijö, este de-a dreptul indragostit de fiul sau, nesuportand sa-l stie departe; doamnele care se vor indragosti de dansul, il vor urmari pana si din mormant: exemplu elocvent este doamna Rokujö, care dupa ce este uitata temporar cauzeaza nu o data moartea preferatelor lui Genji la acea data.
Complexitatea lui Genji, a carui moarte este sumar amintita in inceputul ultimei parti, este un nesecat izvor de comentarii ce a dat nastere unei pleiade considerabile de critici. Insa, dupa cum poate fi usor observat in opera, relatiile dintre personaje sunt simbolice, unele devenind chiar lait-motive: atunci cand fiinta iubita moare, partenerul cauta sa isi estompeze suferinta, angajandu-se intr-o noua relatie cu o femeie a carei asemanare cu cea mult dorita este uimitoare. Exemplele sunt multiple: imparatul Ichijo cauta prototipul mamei lui Genji, pe care il gaseste in Fujitsubo; Genji o are ca prototip pe mama sa vitrega, Fujitsubo, pe care il regaseste in nepoata acesteia, Murasaki.

Multe episoade din literatura epocii Heian ilustreaza felul in care femeile, in ciuda unei mai mari sau mai mici impotriviri, erau obligate sa se marite cu o anumita persoana. Desi eroinele epocii sunt frecvent infatisate intr-o pozitie de rezistenta in fata dorintelor trupesti ale barbatilor, majoritatea lor au tanjit si ele la un moment dat. In obscurele capitole Uji din ultima parte a Genji Monogatari apare un personaj feminin unic, Oigimi, prin inflexibilitatea deciziei de a nu se marita, fata de care nici chiar viata nu are un pret mai mare. La o privire microscopica aruncata asupra lui Oigimi, care este o ie no onna (femeie a casei), actiunile acesteia par cu siguranta irationale si paranoice. La o privire macrocosmica, contextualizand aceste intamplari, atitudinea ei capata sens. Continuand discutia in directia tacticilor pe care Oigimi le foloseste pentru a se opune casatoriei cu tot ceea ce implica, va deveni evident rationalismul ascuns in spatele acestei rezistente, care este un puternic raspuns subversiv la adresa invaziei masculine a teritoriului feminin.

Oigimi si sora sa, Nakanokimi, sunt fiicele Celui de-al Optulea Print, care, dupa moartea acestuia sunt lasate in grija tanarului print Kaoru, urmasul lui Genji. Moartea tatalui este factorul determinant al tragediei celor doua surori. Ramase astfel fara un protector, ele sunt expuse primejdiilor lumii exterioare, unde vulnerabilitatea lor ar putea fi exploatata de orice barbat care si-ar dori acest lucru.
Cititorului ii sunt expuse o multitudine de motive pentru care sora mai mare, Oigimi, respinge avansurile manierate ale printului Kaoru. Principalul motiv este dorinta de a-si onora tatal si de a nu dezonora numele familiei expunandu-l unei posibile batjocuri publice (hitowarae). In timp ce rangul inalt ii cerea lui Oigimi sa se marite cu cineva din grupurile elitei, sau in caz contrar va indura oprobiumul public, statutul familial decazuse pana acolo incat speranta intr-o casatorie promitatoare aproape ca numai putea exista. Cu atat mai mult oferta aristocratului Kaoru ar fi trebuit sa fie bine primita. In ceea ce priveste respectarea dorintei paternale, de a nu se marita, Hachi no Miya nu s-a pronuntat nicicand astfel, fiind vorba doar de o interpretare gresita. Tatal chiar nutrea speranta ca una dintre fiicele sale sa se casatoreasca cu invatacelul sau demn de incredere, dar, pe de alta parte, le si avertizeaza de existenta riscului unei casatorii nepotrivite, de unde gresita intelegere a dorintei.

Prin urmare, de ce refuza Oigimi cererea lui Kaoru? Un element decisiv este frica ei fata de ceea ce implica intimitatea cu un barbat. Permitand unui barbat sa aiba acces la ea, si-ar fi asigurat ei si surorii sale suportul de care aveau nevoie (ushiromi) pentru a-si crea drumul in societate. Aceeasi acceptare ar fi plasat-o la mila patriarhatului care era mai mult decat misogin. In acelasi timp, opozitia ei este si o incercare de a-si mentine autonomia si respectul de sine. Paradoxal, in aceasta situatie, prezervarea sinelui este posibila numai prin anihilarea sa, cititorul asistand la progresul inexorabil catre pieire al lui Oigimi.

Initial, spatiul domestic, izolat, de la Uji, le ofera surorilor un loc stabil si un refugiu, pe care pierderea tatalui protector il transforma in ceva exact opus, expunandu-le celor doi printi, Kaoru si Niou, care isi revendica vehement dreptul de access. In ciuda protestelor de la inceput, Nakanokimi, care ar fi preferat atunci sa ramana pentru tot restul vietii decat cu sora sa, sucomba acelui lucru ce reprezenta destinul normal al unei femei si se marita cu Niou. Oigimi, imuabila, este imposibil de convins sa accepte macar ideea mariajului, continuand sa respinga avansurile lui Kaoru. Acesta, nedorind sau incapabil fiind sa inteleaga atitudinea alesei sale, isi urmeaza planul. In cele din urma, eforturile ei disperate de a mentine integritatea spatiului intim sfarsesc in refuzurile oricarui fel de incalcare a granitelor trupesti, chiar si a simplului act de a manca. Prin infometarea extrema, reuseste in incercarea de eliminare a propriei laturi fizice, care nu facuse nimic altceva decat sa-i aduca in preajma barbati insistenti si nedoriti. Pentru ea, intimitatea dintre un barbat si o femeie poate fi obtinuta doar prin sacrificarea autonomiei si identitatii femeii, lucru ce trebuie evitat chiar si cu pretul vietii.

Desi nascute in Heian-kyö, Oigimi si Nakanokimi si-au petrecut cea mai mare parte a vietii in vila de la Uji, izolate de capitala si de gloria civilizatiei pe care o oferea. Aluzii poetice insista asupra asociatiilor dintre numele Uji si ushi, adjectiv ce inseamna intunecos, sumbru, apatic, plictisitor, saracacios. Intr-adevar, Hachi no Miya se mutase impreuna cu familia la Uji, dupa ce rezidenta lor din oras fusese mistuita de flacari. Era totusi constient de lipsurile pe care le aduce aceasta mutare: viata rustica pe care o vor duce fiicele sale, insa alta alternativa nu avea. Autoarea descrie imprejurimile in termeni evident respingatori: munti de jur imprejur, oameni apartinand celor mai joase clase, o ceata groasa si opresiva, care invaluie casa mereu, o vegetatie densa, salbatica, in concluzie un mediu potrivnic. Frumusetea care sta ascunsa in spatele acestei naturi impenetrabile, desi poate ca ne aduce aminte de Frumoasa din padure adormita, nu asteapta sa fie salvata de un print din aceste ostilitati, considerand salbaticia un refugiu, in care e capabila sa-si pastreze integritatea.

Si in literatura occidentala cultul castitatii fecioarei este un motiv important si recurent: o mirifica fecioara, izolata de imperfectiunea lumii, devine figura centrala al unei povesti de dragoste. In acelasi fel, in perioada Heian, femeile din clasele superioare erau frecvent izolate de restul lumii. Crearea unor sfere separate, clar definite, corespunzand celor doua sexe, era fundamentala elaborarii etichetei acelei epoci. Bunele maniere pastrau distanta adecvata, ceea ce insemna acceptarea ordinii sociale prestabilite. Spatiul domestic, divizat de ecrane, perdele, paravane, pastra distanta adecvata si mentinea astfel intacta demnitatea. Este important de mentionat si faptul ca femeile din acea vreme traiau in mod normal separat de sotii lor, in proprietatile lor, fapt ce limita, cel putin teoretic, intruziunile. Accesul direct, chiar si al unei rude apropiate de sex masculin, nu era acceptat, rezultatul fiind prezentarea spatiului interior ca un spatiu prin excelenta feminin. Tragedia lui Oigimi incepe sa ni se dezvaluie cu printul Kaoru care, prinzand franturi muzicale revarsate din camerele surorilor, violeaza intimitatea spirituala a acestora. Printesele nu au nici un motiv sa banuiasca prezenta intrusului, totusi se invinovatesc ulterior ca nu au percutat aromei distincte a lui Kaoru, pe care briza o aducea pana la ele.

Reluand, natura locului ofera bariere aditionale impotriva oricarui tip de violare a spatiului (spirituala sau fizica), si le protejeaza pe Oigimi si Nakanokimi. Avand in vedere faptul ca cele doua si-au pierdut mama la o varsta frageda, aceasta locatie poate fi interpretata si ca o figura a mamei, o abstractizare a principiului feminin. Acestea fiind spuse, nici nu mai merita sa fie amintit faptul ca Hachi no Miya, ca viitor calugar, care, in pofida presiunii exercitate de catre membrii casei, refuza sa se recasatoreasca, este prezentat ca un personaj asexuat. Natura efeminata a tatalui celor doua poate fi subliniata, daca recunoastem o atractie homoerotica intre Kaoru si parintele sau spiritual. Intre acestea, anorexia lui Oigimi este o negare a propriei sexualitati sau feminitati, ca imitatie a modelului regasit in parintele ce le-a crescut singur: o ultima dorinta de regres la stadiul copilariei, la nediferentiere, chiar daca aceasta regresie echivaleaza cu moartea. Astfel, intruziunile lui Kaoru capata noi nuante, fiind un atac nu numai la adresa lui Oigimi, dar si la adresa Copilului si a Femeii in general. Toate aceste conotatii asociate cu Uji faciliteaza intelegerea obsesiei si refuzului de a parasi acest loc. Securitatea caminului nu este un lucru usor de aruncat pentru o femeie inteligenta, iar printesele nu pot gasi in alta parte un efectiv suport, decat aici.

Spatiul interior poate fi clar identificat ca fiind spatiul in care Oigimi patroneaza, iar acceptarea unui barbat este un pas foarte periculos. Fatala concluzie a povestii printesei demonstreaza cat de periculoasa poate fi neatentia. Spatiul este precis delimitat ca loc al relatiilor puternice. Pe de o parte, Oigimi a fost marginalizata de catre societate in general si in cadrul clasei in care s-a nascut, iar, pe de alta parte, in mod contrar, s-a bucurat de o pozitie centrala in paradisul domestic de la Uji. Rolul de stapana a casei, de mama-substitut pentru Nakanokimi si cel de fiica, au avut o autonomie relativa. A rezistat totodata intentiilor lui Kaoru de a o sustrage din propria casa, transformand-o in subiectul capriciilor sale. Aceasta situatie se aseamana izbitor cu aceea a doamnei Akashi, care beneficiind de o copilarie si o adolescenta in care lumea se invartea in jurul sau, nu vedea nici un avantaj personal, ci chiar un dezavantaj imens, in mutarea sa in casa lui Genji.

Pentru aceste doamne elevate care si-au petrecut anii in locuri precum Uji sau Akashi, ce ofereau o anumita libertate personala, Heian-kyö si societatea patriarhala ce se regasea acolo reprezentau pentru ele o camera de fier asteptandu-le sa le inchida inauntru. In ceea ce le priveste, capitala era imaginea dependentei si a unor posibile umilinte, dat fiind rolul pe care societatea il rezerva femeii. Victoria lui Oigimi asupra lui Kaoru este una echivoca deoarece ea nu si-a castigat independenta fata de barbati, continuand sa reactioneze fata de ei. Implicatiile pe care le-ar putea avea rasturnarea ierarhiei puterii sunt evidente. Oigimi refuza sa se comporte “normal” sau ca o femeie “acceptabila”. In final, un singur drum ii este deschis: pentru a-si impune dorinta si a nu accepta rolul victimei la care societatea dominata de barbati o condamna, trebuie sa se substraga acestei societati, murind.
In multe culturi, femeile, nefiindu-le permis sa-si urmeze drumul catre implinirea de sine, ca si barbatii, nu au decat doua alegeri: sa accepte sau sa refuze. Cu Oigimi, Murasaki Shikibu pune in lumina implicatiile pe care le are de fapt refuzul drastic adresat cererii unui barbat. Refuzul final echivaleaza cu insasi abandonarea acestei lumi. Momentul mortii este unul al contolului si al puterii, ca si in cazul eroinei din Madame Bovary care, prin moarte, savarseste un act constient de afirmare a propriei personalitati. In capitolul Agemaki, extinctia este pentru Oigimi expresia determinarii sinelui in opozitie cu dorinta patriarhatului, ca unic act de rezistenta pe care il mai poate savarsi in final. Dramaturgul si scriitorul complex norvegian Henrik Ibsen zguduie prin faptul ca abordeaza cu spirit critic probleme reale ale lumii reale, axandu-se pe problema statutului de accesoriu decorativ al femeii, ilustrata in drame precum Casa Papusilor. Nora, eroina, dandu-si seama de faptul ca toata viata a trait in umbra unui barbat, tatal sau sotul, evadeaza din lumea aceasta, insa nu recurgand la suicid, ci alegand decaderea din inalta clasa sociala din care facea parte, echivalentul unei morti sociale. Pentru a putea fi fericit, un om trebuie sa fie el insusi si sa se cunoasca pe sine, lucru imposibil de realizat, atat pentru Oigimi langa Kaoru, cat si pentru Nora alaturi de sotul ei.

Povestea lui Oigimi pune probleme importante legate de cele doua sexe si puterea reflectata in imaginea intruziunii si a rezistentei la aceasta. Alaturarea aceastei eroine japoneze celor din literatura occidentala dezvaluie existenta unor proteste similare mascate, in ciuda unor incomparabile diferente sociale si istorice. Murasaki Shikibu foloseste o puternica paradigma abstracta pentru a prezenta violenta intrinseca a acesteia, impotriva identitatii si corpului femeii, prezentand-o ca fiind una indubitabil fizica. Oigimi apropie si inverseaza subiectul cu obiectul, refuza rolul pasiv atribuit femeii. Aceasta eroina, prin refuzarea propriei laturi fizice, isi impune dorinta de a ramane neintinata. Puterea masculina reprezentata de Kaoru este provocata, barbatii fiind temporar destituiti din centrul universului si fortati sa se supuna unei femei.

Tags: fujitsubo, geisha, hikaru genji, monogatari, murasaki shikibu, oigimi, perioada heian, printul kaoru, printul niou

Leave a Reply

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website