Ran
Akira Kurosawa, regizorul acestui film, poate fi considerat alături de Kenji Mizoguchi şi Yasujiro Ozu cel mai bun regizor japonez al secolului XX. Câteva din filmele regizate de acesta au la bază sau se inspira din literatura occidentală, cum ar fi: Idiotul de Dostoevsky, Macbeth (adaptat in Throne of Blood) de Shakespeare sau Regele Lear (din care se inspiră atunci când va crea Ran).
În filmul său intitulat „Ran”, Akira nu preia său copiază pur şi simplu toate motivele şi toate temele din „Regele Lear”, ci doar păstrează anume şi anume motiv sau temă, care îi slujesc scopul cu supunere sau care, dimpotrivă fiind antagonice, i-l pun şi mai bine în lumină. Deci nu putem afirma că „Ran” este o transpunere a „Regelui Lear” in timpul Japoniei feudale.
Filmul începe cu scena unei vânători de porci mistreţi la care participa Hidetora, personajul principal, împreuna cu cei trei fii: cel mai mare, Taro, Jiro si cel mai mic, Saburo. La aceasta vânătoare mai participa încă doi invitaţi din ţinuturile învecinate, Ayabe si Fujimaki. Prima problema care se ridica de fapt este pe cine va lua de nevasta Saburo: pe fiica lui Ayabe sau pe cea a lui Fujimaki, acesta fiind si motivul prezenţei la acea vânătoare a lui Ayabe si Fujimaki. Hidetora se decide să împartă ţinuturile in mod egal celor trei fii ai săi, dar Saburo se opune şi este alungat. Împreuna cu el pleacă si cel mai bun slujitor al său, Tango. Ei sunt urmăriţi de Fujimaki, care le propune să treacă de partea lui. Saburo trece sub aripa lui Fujimaki, dar Tango refuză, spunând că locul lui este lângă Hidetora.
După împărţeală, primul castel ii revine lui Taro, în care va sta şi Hidetora, iar al doilea castel îi va revenii lui Jiro. Taro primise autoritatea supremă verbal, cu martori, dar nu primise si titlul de mare conducător. Împins de la spate de soţia sa, Kaede, îl obliga pe tatăl sau să îi cedeze si titlul. Acesta, iritat, pleacă împreuna cu gărzile si slugile sale, spre al doilea castel, unde se afla Jiro. Dar acesta primise o scrisoare de la Taro spunându-i să îl primească doar pe Hidetora in castel fără slugile şi gărzile sale. Jiro face întocmai, motivându-se că Hidetora nu ar mai avea nevoie de gărzi deoarece nu mai este mare conducător. Hidetora pleacă şi de la al doilea castel şi începe să rătăcească prin ţinuturile sale. In ajutor îi vine Tango. Aflând că şi armata lui Saburo a plecat să i se alăture lui Fujimaki, hotărăşte să se duca la al treilea castel care fusese ocupat între timp de oamenii lui Taro. Dar acolo i se întinde o cursa, în dimineaţa următoare este atacat de oamenii lui Taro si Jiro concomitent, astfel armata lui fiind nimicită. Jiro urmăreşte moartea fratelui său mai mare Taro, ca să devină el cât mai curând conducător suprem, punând la cale asasinarea acestuia pe câmpul de luptă. Jiro se aştepta ca Hidetora să comită seppuku, dar acesta iese din turnul înflăcărat în mijlocul oştilor care nu îi fac nimic si îl lasă să plece. În aceste momente Hidetora îsî pierde minţile şi pleacă pe câmpii culegând floricele. Este găsit de Tango si de Kyoami, un fel de bufon al acelei familii, care încearcă să îl adăpostească în munţi, la un străin. Casa la care nimeresc se dovedeşte a fi casa lui Tsurumaru, fratele mai mic al lui Sue, soţia lui Jiro. Acesta orbise de mic copil când Hidetora îi atacase castelul omorându-i părinţii.
Jiro se întoarce la castelul lui Taro, si indirect la Kaede pe care o idealiza, in armura acestuia, susţinând ca acesta s-ar bucura văzându-l întorcându-se victorios in castelul lui si in armura sa.
Kaede îi spune lui Jiro că ştie ce s-a petrecut pe câmpul de lupta si îl ameninţă cu moartea şi că va divulga tot dacă nu o va asculta. Aceasta îi cere să se căsătoreasca cu ea ca să poată rămâne în castel, dar nu vrea sa fie o simplă concubină aşa că îi cere să o omoare pe soţia sa de drept, Sue. Jiro dă ordin ca Sue sa fie omorâtă, dar nu este luat în serios.
Doi dintre oamenii lui Taro care au ajutat la omorârea acestuia sunt alungaţi şi de la curtea lui Jiro pe motiv că, o dată ce au trădat un stăpân, îl pot trăda şi pe al doilea. Aceştia pleacă în grabă de la primul castel, dar pe drum dau peste Tango, Hidetora şi Kyonami. Tango nu crede că aceştia au fost alungaţi şi îl omoară pe unul dintre ei, după care se duce să îl înştiinţeze pe Saburo. Astfel Hidetora rămâne în grija lui Kyonami. Acesta îşî dă seama că, de când s-a născut se afla la curtea lui Hidetora şi îl slujeşte, iar acum el trebuie să aibă grijă de stapan, dar se amuză de această întorsătură a situaţiei şi uneori are ezitări gândindu-se să îl părăsească pe bătrân.
Kaede este nemulţumita de faptul că nu i se aduce capul lui Sue şi spune că nu va mai da ochii cu Jiro pană când nu va vedea capul lui Sue.
Jiro primeşte veşti că Saburo a trecut pe teritoriul său aşa că îşî pregăteşte armata chiar dacă acesta primise mesaj de la Saburo că nu vrea război, ci vrea doar să îl ia pe Hidetora. Jiro vrea sa profite de Saburo si îl lasă sa-l caute şi sa-l găsească pe Hidetora după care avea de gând să îl omoare si astfel să pună mana pe bătrân. Jiro trimite la rândul sau mesaj către Saburo spunând că nu îl va ataca atât timp cât acesta pleacă imediat ce îl găseşte. Dar Fujimaki îi trimite întăriri lui Saburo, astfel că Jiro este din ce în ce mai neliniştit în legătura cu adevăratele intenţii ale fratelui său.
Kyonami este găsit de unul dintre oamenii lui Saburo, pe care îl înştiinţează că bătrânul se afla pe Câmpia Azusa, şi pornesc în căutarea lui. Jiro trimite urmăritori şi chiar pune o recompensa pe capul fratelui său. Pe Câmpia Azusa, Saburo îl găseşte pe tatăl său care cu greu îl recunoaşte, si îi spune că ultima lui dorinţa e să aibă liniştit o discuţie ca de la tată la fiu cu acesta, dar Saburo este omorât. Acest lucru îi cade cel mai greu bătrânului, si îl răpune si pe acesta.
Jiro dă ordine ca armata lui Saburo să fie atacată. Chiar dacă armata lui Jiro era numeric superioară, aceasta este nimicita. în acest timp este atacat si primul castel de către Ayabe. Astfel, cu armata împrăştiata, Jiro nu reuşeşte să apere castelul, dar reuşeşte să anihileze un adevărat inamic intern, Kaede, care recunoaşte ca voia să vadă căderea clanului Ichimonji.
Filmul se încheie cu funerariile lui Hidetora si ale lui Saburo, acestea apărând vădit ca un simbol al lagăturii dintre cei doi, care poate fi observata încă de la început, ca o relaţie specială. Saburo nu este de acord cu împărţirea ţinutului în mod egal fiecaruia, dar este şi primul care îsî dă seama de semnele de slăbiciune pe care le manifestă tatăl lor. Dragostea lui este destul de mare încât să îi spună adevărul în faţă, fără să se gândească la alte formalităţi. Fraţii lui considera că ar fi trebuit să fie recunoscător tatălui, deoarece în condiţii normale, lui oricum avea să îi revină ce mai mică parte sau chiar nimic. Însă el chiar şi după ce i se dă al treilea castel, prima cucerire a lui Hidetora, alege calea exilului.
Kaede, fiica adevăratului stăpân al primului castel, cea care şi-a văzut părinţii omoraţi de către Hidetora, este cea care îi şi poartă o ură înverşunată, adânc sădită în inima ei, şi cea care din umbră trage sforile astfel încât ea sa rămână în castel iar cei din clanul Ichimonji să aibă cât mai mult de suferit şi să decada necontenit. Aşadar, păpuşarul care a urzit toate aceste intrigi, întruchipat de malefica Kaede, reprezintă catalizatorul acestui întreg şir de evenimente nefericite, care duc încet, însă negreşit, la destrămarea unei întregi familii.
Trailer:
Subtitrari in romana:
[download#18]
[download#19]
Tags: akira kurosawa, ran, review, trailer






salut, spune-mi te rog, unde pot gasi subtitrarea in engleza sau romana a filmului RAN
subtitrari la acest film poti sa gasesti in acest site! aici mai exact! http://www.japanculture.ro/subtitrari-filme-japoneze/