Rashomon, In the Woods
Filmul regizat de Akira Kurosaua se inscrie in categoria filmelor care atrag atentia asupra cinematografiei japoneze, dar o si lanseaza pe plan inernational, astfel Rasomon castiga in 1951 titlul de „Cel Mai Bun Film Strain”, cat si Leul de Aur la Festivalul de Film Venice. Desigur acest film aduce si noi elemente in lumea cinematografiei cum ar fi notiunea de expunere a mai multor puncte de vedere pentru a accentua elementul dramatic din mister. Totusi oricate elemente noi a adus in cinematografie acest film nu se poate omite faptul ca scenariul este adaptat dupa povestea lui Akutagawa.
Actiunea in sine este simpla, dar modul de prezentare este unul complex mai ales prin folosirea tehnicii de flashback. Timpul actiunii nu este unul liniar, aceasta desfasurandu-se pe trei niveluri, aparent complicand si mai mult actiune. Cadrul in care se desfasoara actiunea este unul singur, si anume „poarta Roshomon” care inca era in constructie. Aici isi gasesc adapost in timpul unei furtuni trei oameni: un taran, un calugar si un trecator. Taranul si calugarul venisera de la tribunal unde au marturisit ce au vazut in legatura cu o crima, dar amandoi erau terifiati de cele petrecute acolo. Astfel, filmul decurge prin povestirea celor vazute de trecator.
Judecata avusese loc deoarece un samurai a fost omorat, iar sotia sa violata. La proces sunt prezentate trei puncte de vedere total diferite: al banditului, al sotiei si chiar si al samuraiului omorat chemat sa marturisea prin intermediul unui mediu. Abia la sfarsitul povestirii celor intamplate la tribunal aflam de fapt ca si taranul a fost martor la crima, dar nu a vrut sa marturiseasca la curte nedorind sa se implice prea mult. La tribunal este prezent ca cel care descopera cadavrul. Prima versiune pe care o aflam este a banditului, Tajômaru, care si marturiseste acest lucru, spunand ca nu a avut intentia sa il omoare de la inceput pe samurai, ci doar sa profite de sotia lui. Insa, pana la urma, lupta cu samuraiul, omorandu-l in duel. Sotia samuraiului, Masako, marturiseste ca dupa ce Tajômaru profita de ea, dispare in padure, iar ea, ca sa puna capat acestei umilinte, se gandeste ca ar fi mai bine ca ea si sotul ei sa moara. Astfel ea isi ucide sotul urmand sa se sinucida, dar recunoaste ca, fiind femeie, nu a putut infaptui acest lucru.
Prin intermediul unui medium, samuraiul dezvaluie o noua viziune asupra crimei. El declara ca s-a sinucis, ceea ce contrazice spusele celorlalti doi audiati, deoarece a fost dezgustat de comportamentul sotiei sale, care il rugase pe Tajômaru sa il ucida, pentru a putea fugi impreuna cu acesta.
Tot acest proces se desfasoara ca un dialog direct intre actori si spactatori, care iau locul judecatorului. Toate marturiile si discutiile sunt indreptate catre spectatori, creand impresia ca acestia sunt introdusi direct in firul actiunii. Pentru a accentua acest lucru si mai mult, nici vocea judecatorului nu se aude, astfel ca dialogurile sunt intr-un fel unidirectionale dar coerente.
Chiar daca la tribunal sunt prezentate numai aceste marturii, la final, taranul dezvaluie ca nu a fost doar primul care a descoprit crima, ci a fost si martor la infaptuirea. Asa ca, ne este infatisata o noua versiune cutremuratoare: Tajômaru este criminalul, iar samuraiul a fost omorat in duel, unul cerut chiar de sotia lui, care considera ca orcine ar castiga, tot un barbat i-ar fi.
Aparitia acestui motiv mai ales intr-un film clasic japonez este cat se poate de curiosa si interesanta, deoarece acest motiv este specific balcanic. Si in folclorul romanesc isi face simtita prezenta in balade si cantece epice, cum ar fi “Ghita Catanuta”.
Punctul de interes major pentru mine il reprezinta aceasta intersectie a celor doua culturi – cea japoneza si cea balcanica – care totusi se pare ca au la baza aceleasi mituri.
Pana la sfarsit nu se stie exact ce s-a intamplat ,pentru ca accentul nu se pune pe deciza curtii. Se pare ca cei trei care au depus marturie la curte au declarat doar ce le era lor folositor. Taranul are curajul sa povesteasca trecatorului ce nu a marturisit la curte, astfel totul este dat peste cap, reiesind ca ceilalti au mintit. Acest fapt ridica o problema de morala: ce il face ce om cu adevarat rau? Faptul ca minte? Raspunsul sugerat de Akira Kurosawa este un NU clar. Acest mister si toate aceste intrebari filozofice sunt risipite de plansetul unui copil abandonat chiar in Poarta Rashomon. Trecatorul, fara sa stea pe ganduri, ia kimono-ul in care era infasurat bebelusul si pleaca. Taranul vrea sa ridice coplilul de jos si sa il tina in brate, dar calugarul intervine repede crezand ca si acesta vrea sa ia ce mai a ramas pe copil. Dar calugarul se insela in aceasta privinta, taranul a vrut de fapt sa ia copilul acasa deoarece mai avea inca 6 copii si considera ca nu va fi mare diferenta unul in plus. Acest fapt ii dovedeste calugarului ca taranul nu este un om rau, chiar daca si-a urmarit interesul si nu a marturisit la curte ce a vazut cu adevarat. Regizoul incerca sa marcheze o granita intre minciuna spusa cu rea intentie si cea necesara, aceasta nefiind un criteriu pentru diferentierea oamenilor buni de cei rai.
Ca o concluzie, filmul “Rashomon” nu cauta sa elucideze un mister (crima) cautand sa restabileasca echilibrul initial, ci este menit sa ridice intrebari cu privirea la adevaratele criterii de difrentiere a oamenilor, care prin natura lor sunt subiectivi si filtreaza totul prin prisma propriei gandiri. Framantarile si incercarile de a intelege motivul crimei sunt intrerupte de plansetul inocent al unui copli abandonat, readucandu-i pe toti la lumea reala.
Filmul “Rashomon” a fost motiv de inspiratie in filme precum “Courage Under Fire” din 1996 regizat de Edward Zwick, dar a devenit si un cuvant al lexicului uzual cu un sens destul de general: “ adevar intunecat de conflictele de perspectiva ale martorilor”.
Trailer:
Subtitrari
Romana:[download#2]
English: [download#1]
Tags: akira kurosawa, legendă, rashomon, review, samurai, toshirô mifune, tradiţia japoneză, tradiţie, trailer





