Rolul, statutul si evolutia femeii in societatea japoneza

Întotdeauna sexul a constituit un important principiu pe baza căruia, de-a lungul istoriei japoneze si a istoriei in general, s-au realizat ierarhizări, însă evoluţia diferenţelor dintre sexe a variat în funcţie de timp şi de clasele sociale.

De exemplu, în secolul al XII-lea (epoca Heian), femeia putea să moştenească proprietăţi pe numele ei şi să le administreze dupa bunul său plac. Însă mai târziu, în epoca feudală (pe vremea shogunatului), statutul femeii a intrat în declin. Femeia de la ţară a continuat să aibă libertate de acţiune şi decizie, însă viaţa femeii din clasele sociale mai înalte era subiectul ideologiei patriarhale susţinute de guvern. Odată cu industializarea timpurie, femeile tinere participau la munca de fabrică, în nişte condiţii de exploatare neigienice, fără a se bucura de câştigul autonomiei personale. În epoca Meiji, industrializarea şi urbanizarea au micşorat autoritatea patriarhală a soţilor şi taţilor, dar în acelaşi timp, Codul civil a negat drepturile femeilor. Cele de la ţară erau mai puţin afectate de instituţionalizare, dar în scurt timp au resimţit schimbarea şi femeile din cele mai îndepărtate zone. În prima jumătate a secolului XX, guvernul japonez a încurajat formarea de asociaţii ale femeilor. După Cel de-al doilea război mondial, s-au inclus clauze referitoare la egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Constituţia din 1947 şi în Codul civil revizuit, în 1948. Precum bărbaţii, femeile aveau de acum dreptul de a moşteni, de a-şi alege o carieră, de a intenta divorţ şi de a cere custodia copilului în urma acestuia. Dreptul de vot le-a revenit în anul 1946. Alte reforme postbelice au făcut ca instituţiile pentru educaţie să fie deschise femeilor şi ca acestea să fie plătite pentru o slujbă la acelasi nivel cu bărbaţii.

Inegalitatea dintre sexe continuă însă şi în viaţa de familie, la muncă şi în valorile populare. Ideea exprimată de proverbul “soţie bună, mamă înţeleaptă” continuă să influenţeze credinţele despre rolurile sexelor. În majoritatea familiilor, femeile sunt responsabile cu bugetul şi iau decizii independente cu privire la educaţia, carierele şi stilul de viaţa ale familiei. Tot femeile sunt învinovăţite şi pentru problemele membrilor familiei.

Pentru ca schimbarea statutului femeii să poată fi definit este necesar de mai mult decât descoperirea a ceea ce este diferit de căminul tradiţional de acum trei sute de ani, este necesară o evaluare a claselor japoneze culturale, ca un întreg. În Japonia există o cultură ale cărei valori plasează gospodărirea familiei într-un regim strict dar plin de succes, într-o lume care promoveaza egalitatea între sexe din ce în ce mai mult. Femeia japoneză modernă este foarte greu de definit. Apare ca fiind docilă şi dominată atunci când este caracterizată de străini. Din acest punct de vedere s-au creat destul de multe polemici, alţii spunând că de fapt casa japoneză se află cu totul în mâinile soţiilor şi că bărbaţii nu pot zice nimic in propria lor casă.

Femeia în Japonia antică

Istoria femeii în Japonia antică este plină de goluri, ca mai toate domeniile din istoria japoneză. Se ştiu foarte puţine lucruri despre evoluţia femeii înainte de începuturile scrierii, spre deosebire de epocile Nara şi Heian, când se cunoaşte o dezvoltare extraordinară a statutului feminin.

Prima oară când apărea o menţiune despre Japonia (numită “WA”) în istoria chineză, apare un mic rezumat despre femeia japoneză. Scriitorii chinezi susţin că nu exista o distincţie socială între femeie şi bărbat, ba chiar că existau conducătoare în Japonia. Istoria mai susţine şi că au existat printre femei – călugări şamani, care participau cu regularitate la ceremoniile religioase. O altă teorie prezentată de către chinezi este aceea a existenţei poligamiei. Se spune că în familiile de rang înalt existau până la cinci soţii, pe când în familiile de rang mai jos erau între două şi trei soţii. Însă această declaraţie nu susţine teoria egalităţii dintre sexe.

Religia shintoistă furnizează câteva indicii cu privire la structura societăţii japoneze antice. Din cauza excesului de material străin care este posibil să se fi acumulat la religia shintoistă de bază, este greu de definit acesta din urma faţă de hibrizii săi mai târzii. Cultul pentru zeiţa Amaterasu, zeiţa soarelui, sugerează că religia shintoistă a promovat puternic matriarhatul, într-o cultură cu adevărat patriarhală. Acest lucru poate să confirme deci, şamanismul feminin, deşi nu există nicio dovadă clară.

Nişte elemente foarte interesante, demne de luat în calcul pentru a putea susţine teoria matriarhatului timpuriu, sunt figurinele “doguu” din epoca Joumon, care erau simboluri ale feminităţii şi fertilităţii, alături de figurinele “haniwa” din perioara Kofun. La acestea din urmă putem observa o diferenţă între figurinele feminine şi cele masculine: cele feminine erau mai abstracte, însă cele mai timpurii nu fac o distincţie clară.

Noutăţile apărute în epocile Asuka şi Nara

În “Fudoki”, descrierile unor regiuni japoneze, făcute la porunca împăratului în secolul VIII, nu se spune mai nimic despre imaginea femeii. O figură destul de cunoscută din epoca Asuka este împărăteaza Suiko, mama prinţului Shotoku, foarte cunoscut şi apreciat în istoria japoneză. Împărăteasa Suiko i-a declarat razboi lui Silla, în Koreea. Buddhismul a adus cu sine o clară diferenţiere între sexe, o inegalitate în viaţa religioasă. Singura viaţă pe care o putea duce femeia în religia buddhistă era aceea de călugăriţă sihastră.

În ceea ce priveşte activităţile literare între erele Yamato şi Nara, este dominată de bărbaţi într-o măsură copleşitoare. Deşi colecţiile de poezie medievală vor fi reprezentate într-un mod semnificant, dacă nu în cea mai mare măsură de femei, prima antologie de poezie, Man’yoshu, duce lipsă de literatură feminină.

Heian – apogeul înfloririi imaginii şi statutului feminin

Împotrivindu-se perioadelor trecute, epoca Heian aduce cu sine o reprezentare magnifică a femeii japoneze de la curtea împărătească, acestea posedând peisajul literar al vremii într-o măsură copleşitoare. Cele mai uzitate tipuri de literatură erau: poezia, povestea şi literatura de jurnal, foarte frecventă in istoria literară japoneză. Cu toatea acestea se cunosc foarte puţine lucruri despre femeile din clasele sociale inferioare.

Un jurnal foarte interesant este “Kagero nikki”. Niciun alt jurnal nu explorează experianţa subiectivă a unei femei alături de soţul său precum acest jurnal, care detaliază viaţa nefericită a soţiei lui Fujiwara no Kaneie. Numele autoarei nu este cunoscut, se ştie doar că era mama lui Michitsuna şi că a trăit intre anii 936 – 995.

“Sarashima Nikki” vorbeşte însă despre viaţa autoarei, plină de poveşti amoroase cu intrigi entuziasmante. Acest jurnal oferă o exerienţă subiectivă în ceea ce priveşte ierarhia sexelor. Jurnalul lui Izumi Shikibu se alătură celor două. Acest jurnal se apropie mai mult de o poveste decât de un jurnal. Pentru Izumi Shikibu, legăturile amoroase constituiau un model de viaţă şi înţelegerea sexelor şi a relaţiilor. Jurnalul doamnei Murasaki constituie, alături de cartea lui Sei Shonagon, o scriere de o mare importanţă în ceea ce priveşte comunitatea feminină din epoca Heian. Murasaki descrie relaţiile dintre ea şi alte femei ca fiind unele de rivalitate. Se pare că nu era foarte susţinută de femeile din jurul său.

Femeia epocii Heian se bucura de un statut de libertate necunoscut nicăieri în lumea feudală. Relaţiile matrimoniale aveau anumite particularităţi. Aristocraţii erau poligami, aveau uneori mai multe soţii, dintre care una era principală şi se numea “doamna din odăile dinspre miază-noapte” (kitanokata). Această femeie şi-a păstrat independenţa materială, având dreptul de a poseda bunuri, moşii şi palate, de a le moşteni şi de a le transmite urmaşilor. Ea nu putea fi măritată împotriva voinţei ei. Ea îşi putea părăsi soţul şi alege nestingherită pe altul sau, fără a-l părăsi, să aibă un amant bine cunoscut de anturaj. Se comporta bine în relaţii, chiar şi cu bărbaţi de rand înalt. Ea nu era stingherită în manifestările ei şi beneficia în egalămăsură de învăţământ şi cultură, de participarea la ceremoniile laice şi religioase. Rolul femeii în cultură a fost unul considerabil, cucerind în această epocă un o poziţie de rang înalt şi în literatură şi în viaţă. În jurul femeilor erau concentrate tot estetismul şi rafinamentul emoţiei, caracteristice “Capitalei liniştii şi a păcii”, în maremăsură ele dând tonul şi creând atmosfera vieţii de atunci. Apar poete şi prozatoare, unele geniale, care compun “tanka:, scriu povestiri şi romane, observă cu mare fineţe şi consemnează în însemnările, jurnalele se zi şi eseurile lor, cele mai diverse şi neaşteptate aspecte ale vieţii şi psihologiei individuale şi sociale, contemporane lor.

În cadrul curţii, pentru femei era prevăzută o scară de ranguri, titluri, funcţii, similară cu cea a bărbaţilor. În familie lucrurile stăteau astfel: de obicei tinerii căsătoriţi locuiau la părinţii fetei, în sarcina cărora era întreţinerea micii familii întemeiate. Ei puteai locui şi separat sau singuri, dar în acest caz din urmă tot părinţii fetei întreţineau familia. Părinţii lăsau moştenire casa fiicei, nu băieţilor. Într-o societate feudală care provenea direct din stadiul gentilic, fără a trece prin formaţia sclavagistă, toate acestea semnificau reminescenţe ale matriarhatului.

Tags: egalitatea dintre sexe, era meiji, matriarhat, patriarhat

Leave a Reply

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website