Shin-Zen-Bi au reprezentat coordonatele clasice dupa care s-au ghidat in mod traditional japonezii aproape in toate formele artistice, fie ca a fost vorba de literatura, artele plastice sau cele martiale. Sunt trei concepte ce ne trimit la un ultim stadiu de universalitate, unde Shin (adevarul), adica epistemologia umana, Zen (Binele), adica etica umana si Bi (frumusetea), adica estetica umana, sunt combinate pentru a da nastere unui sistem de valori echilibrat si comprehensiv. Acesta face ca practicarea acestor forme de arta sa fie un lucru ce merita osteneala, semnificativ. O astfel de viziune holistica asupra vietii sau asupra culturii este specifica demersului japonez si transcede, dupa cum am mai spus, toate formele artistice nipone.

In cazul poeziei haiku, probabil ca elementul predominant este Shin (adevarul), urmat de elementul Bi (frumusetea) insotit de elementul Zen (binele), acesta din urma fiind factorul cel mai putin cautat. Aceasta dispunere se datoreaza in principal influentei marelui poet de haiku (haijin), Matsuo Basho (1644-1694), considerat parintele acestei forme artistice.

Tema centrala a creatiilor sale era fuga-no-makoto (eleganta onestitatii), si-a pastrat totodata haiku (haikai) departe de poezia clasica japoneza waka, a carei caracteristica era cautarea frumusetii. Basho a elevat haiku intr-o alta maniera, conferindu-i o pozitie similara cu cea a poeziei waka. Avand in vedere trecutul religios al lui Basho (a fost educat in templele buddhiste, ca mai apoi sa devina calugar buddhist), nu este de mirare faptul ca principiile estetice pe care le-a transmis discipolilor sai se refereau la pastrarea valorilor buddhismului Zen. Deoarece esenta unor poezii despre locuri sau activitati comune este mai aproape de lumea poetului, recomanda ca teme evenimentele cotidiene, spre deosebire de temele tratate in poezia aristocrata, waka. In completare la acest sfat, recomanda si limbajul obisnuit, pentru trasaturile lui: era patrunzator, direct, viu si-l aducea pe creator mai aproape de realitatea concreta a existentei sale materiale.

Dupa decaderea de la inceputul secolului al XX-lea, reabilitarea marelui haijin s-a datorat nu interesului pentru metoda sa, ci simpatiei fata de etica sa: Basho a dus o viata austera, retrasa, refuzand tot ceea ce insemna lumea aceasta si efemeritatea ei, de la bani si pana la un adapost permanent, in favoarea calatoriilor si cunoasterii valorilor clasice.

Nagata Koi (1900-1997) este unul dintre cei care reiau metoda lui Basho, punand sub semnul intrebarii viziunea oponenta a scolii Hototogisu, criticandu-i economia de cuvinte, care dadea prea mare importanta simplitatii si care avea prea multa incredere in imaginatia cititorilor, considerand aceasta economie o atitudine decadenta. Si-a inceput cariera de haijin tratand frumusetea naturii, pe care a respins-o mai ales dupa al II-lea Razboi Mondial, cand prefera mai degraba un haiku religios si filosofic, bazat pe buddhismul Zen, ale carui arhetipuri le reia:

lonelyness
growing leeks
in a dream like this world.

In prefata la cartea “A Dream Like This World”, Koi isi exprima viziunea poetica, ca fiind una ce problematizeaza capacitatile haiku-ului. Astfel, poetul marturiseste ca s-a intrebat daca nu cumva haiku inseamna filosofie, dar in acelasi timp a continuat sa creada ca haiku inseamna si religie. Daca putem considera contemplarea vietii si a mortii ca fundament al literaturii, atunci putem considera haiku ca fiind religios, in sensul ca reprezinta intotdeauna o modalitate de a ne cauta drumul in viata, de a descoperi si a exprima adevarul, binele si frumusetea.

Aceasta pare a fi oranduiala suprema a poeticii haiku-ului, care il impinge dincolo de imaginile concrete ale perceptiei, si il trimite catre expresii ale adevarului, binelui, frumusetii, filosofiei si religiei. Pornind de la respingerea poeziei bazate pe natura sau pe perceptii ale lumii inconjuratoare, ne-am putea astepta la o poezie abstracta, sau chiar proverbiala, ce aduce a epigrama intelectuala sau predica abstracta. In realitate, poeziile lui Koi sunt pure interogatii (“what to do with / this profunsion of red plum blossoms”), altele vorbesc despre dileme metafizice (“a winter crow / steps forward / the scene steps with him”), altele sunt pure truisme (“a cat in heat dedicates himself to love”), in timp ce altele sunt ceva mai mult decat simple afirmatii (“I mistook / B mound of straw / for A”). Am putea spune ca aceste poezii exprima o lume interioara profund religioasa sau pozitii filosofice caracteristice lumii nipone: “an old cat straining, shits / in such a pose / my mother dies in winter”. Notele ce insotesc poezia ne fac sa intelegem, prin intermediul intuitiei metafizice, ceea ce in realitate este separat in spatiu si timp. Haiku-ul nu trateaza un moment unic, ci vorbeste despre “ochii eternitatii” artistice, martorii unui adevar absolut. Pusi in dificultatea de a ne imagina o conexiune intre pisica si mama, suntem aparent fortati sa le aducem pe acestea doua impreuna. Intr-o alta poezie, Koi prezinta o imagine mai conventionala despre acelasi subiect, moartea:

last year-soul flying through cherry blossom clouds.

Nesubjugat de perceptiile fizice sau de subiectele predilecte precum frumusetea sau natura, Nagata scrie din perspectiva spirituala, in maniera “haijin-ului parinte”. Insa, in aceeasi masura, poezii precum:

the catfish in the pond laughs
someone on the shore laughs too

evidentiaza inca o latura, deloc neglijabila, a scopului sau artistic. Atitudinea umoristica din acest haiku poate fi atribuita chiar poetului, referitor la maniera excesiv de serioasa in care incepuse sa fie privita si tratata aceasta forma literara.

Limbajul colocvial pe de o parte, si unele situatii tratate ca subiecte pe de alta parte, se afla in consonanta tot cu latura religioasa, buddhismul Zen, si anume cu faptul ca intreaga literatura Zen este redata tot in limbaj colocvial. Aceasta optiune se datoreaza viziunii conform careia toate fiintele sunt egale in ceea ce priveste posesia innascuta a Naturii lui Buddha, sau altfel spus, sunt egale in ceea ce priveste potentialul lor innascut de a atinge iluminarea.

A iti urma destinul este un principiu de viata, iar unii haijin-i isi vedeau misiunea ca fiind aceea de a continua sa-si observe calm destinul. Si Koi respecta grandoarea destinului si nu agrea atitudinea defensiva impotriva acestuia, adoptata de unele scoli. Oricum, era de parere ca nu ne vom cunoaste nicicand adevarata natura a destinului, daca nu-l vom infrunta macar o data:

falling chikada
somebody has already fallen in advance.

Ca si Basho, Koi a subliniat in repetate randuri futilitatea activitatilor umane si a incercat sa arate slabiciunea oamenilor, evidentiind maretia destinului. Astfel, a insistat pe aspectele comice ale lucrurilor, pentru a medita la esenta acestora. Folosind expresii comice sau surprinzatoare, Nagata a reusit sa-si socheze cititorii, care au fost nevoiti nu numai sa observe viata, ci si sa mediteze la ea impreuna cu autorul:

a firefly
lights up
another firefly dead.

BIBLIOGRAFIE:
Nana, Naruto & Margaret, Mitsutani. A dream like this world: One hundred haiku by Nagata Koi, 2000. Nana Naruto, Japan.
Norman, Waddell. Zen words for the hart: hakuin’s commentary on the Hart Sutra. 1996, Shambala, Boston.