Home MAIL Sitemap

Asociatia Japan Culture Shop

re-think value

Despre noi

Asociatia Japan Culture Shop sustine si promoveaza cultura japoneza si urmareste prin toate mijloacele pe care le vom prezenta mai jos crearea cat mai multor oportunitati de comunicare si de schimburi interculturale intre cultura nipona si cea romana.

Saptamana Japoneza

În perioada 29 august – 4 septembrie a avut loc „Săptămâna Japoneză”, eveniment găzduit de către Muzeul Satului. Deschiderea a fost marcată de vernisajul expoziţiei „Nagasaki kunchi”, unde vizitatorii au putut vedea imagini de la renumitul festival – matsuri organizat la începutul toamnei în oraşul Nagasaki.

Pe parcursul celor două zile de weekend, cei pasionaţi de cultura japoneză au avut ocazia să experimenteze activităţile din cadrul workshop-urilor de origami, caligrafie japoneză shodō, ikebana, susţinute de către voluntarii japonezi sosiţi în România prin programul Japan Culture Advance Team. Au fost organizate de asemenea competiţii de go, demonstraţii de kendō, parada kimono-urilor, precum şi un târg de carte cu tematică legată de Japonia.

Pe membrii Asociaţiei Japan Culture Shop i-aţi putut vedea în cadrul seriei de cursuri „Povestea Japoniei”, care şi-a propus să surprindă câteva elemente de cultură şi civilizaţie, urmărite de-a lungul istoriei Japoniei. Sperăm că şi cursul de introducere în limba japoneză, desfăşurat pe parcursul a cinci zile, v-a oferit motivaţia să aprofundaţi această limbă.

Felicităm iniţiativa şi aşteptăm o nouă ediţie a Săptămânii Japoneze.

Tags: , , , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 5 out of 5)
Loading ... Loading ...
Scris de ramona | 10 Sep 09 | Cultură şi Civilizaţie, Evenimente | Comments (0) | 1,619 views