Ansamblul de la Nikkō
Putem considera, fără a greşi prea mult, că tot din arhitectura budistă face parte şi impresionantul mausoleu ridicat de shogunul Iemitsu în cinstea lui Ieyasu, capul de serie al dinastiei shogunale Tokugawa – ansamblul de la Nikkō.
Când japonezii au devenit conştienţi că şi ei pot crea ca alţii (China şi Corea), au dat o operă foarte originală, dar orgoliul propriei capodopere a dus la o arhitectură care e caracterizată în mod egal de forme de valoare şi decadenţe – barocul iberic – culmea kitchului. (more…)
Arhitectura Japoneză
Introducere
Când spunem „arhitectură japoneză”, ne gândim, de fapt, la organizarea spaţiului, a spaţiului domestic, citadin sau sacru. Aceasta a fost concepută ca o soluţie la situaţia dată, a unui mediu geografic zgârcit la întinderi plane. Ştim că relieful nipon este dominat la tot pasul de înălţimi, că şesul este o raritate, iar vegetaţia, pădurea îndeosebi, alcătuieşte o ambianţă particulară de restrângere a zonelor locuibile. Natura s-a strecurat adânc în existenţa omului, şi-a impus exigenţele, a reuşit să fie sacralizată, adorată şi mai mult decât orice respectată. Orice concepţie arhitecturală a ţinut seama că spaţiul se sprijină pe natura înconjurătoare şi stă deschis spre ea. (more…)
Tags: byōul de aur, era edo, ginkakuji, hōryūji, kairō, kinkakuji, kōdō, korō, marele buddha, nikko, pavilion, perioada heian, perioada kamakura, perioada momoyama, perioada muromachi, perioada nara, shurō, tōdaiji, ujidoin





(28 votes, average: 4.79 out of 5)
