Trilogia Razbunarii

„ Fie ca e vorba de un graunte de nisip sau un munte, in apa se scufunda la fel”
Oldboy

OLD BOY – SYMPHATY FOR LADY VENGEANCE
SYMPHATY FOR MR. VENGEANCE

Pana cum 4 ani imi inchipuiam ca era de ajuns sa vad „Nasul”, „Cetateanul Kane” si „American Beauty” pentru a ma considera o persoana care a gustat din frumusetea celei de-a 7 arte. In 2004, un regizor depre care nimeni nu stia nimic aduce la Cannes un film care sterge de pe fata, zambetul superior al americanilor. O drama de doar 2 ore si jumatate – manifestul cinematografiei coreene impotriva comercialului american.
OLDBOY- este un film senzational, cu o poveste simpla fara scenarii fantastice dar care insa iti lasa un gust amar la sfarsit ridicand o serie de intrebari si paradoxuri.Filmul are la baza subiectul unei povesti manga scrisa de Nobuaki Minegishi si Garon Tsuchia.
Cat de rau poate face unei persoane o vorba aruncata in vant? De aici pot porni o serie de reactii in lant si consecinte la care nici nu te asteptai. Folosindu-se de acest sistem, regizorul Chan-wok Park creeaza Oldboy, film care in 2004, va primi la Cannes marele premiu Palme d’Or.
Personajul principal Oh Dae-Su este rapit si inchis pentru o perioada de 15 ani fara insa a i se comunica motivul pentru care a fost incarcerat. Mai mult decat atat i se cenzureaza accesul informational din exterior, neprimind nici o stire din partea familiei ci doar cateva crampeie de realitate prin intermediul televizorului. Acesta perioada il transforma pe Oh Dae-Su intr-un robot capabil sa faca orice pentru a afla de ce a fost inchis si pentru a se razbuna. Halucinant pentru telespectator este faptul ca portretul lui Oh Dae-Su este creionat in asa fel incat sa descrie omul obisnuit caruia i se intampla o tragedie, intr-o zi obisnuita a vietii sale, fara a avea o explicatie pentru nedreptatea de care are parte. Este eliberat apoi pentru a i se da sansa de afla motivul pentru care a post privat de libertate.
Razbunarea, leimotivul acestor capodopere artistice, este obiectul tinta al personajelor pricipale insa cheia fiecarui scenariu consta tocmai in paradoxul urmatoarei intrebari: cine are dreptul sa se razbune? De exemplu in Oldboy in cele 5 zile in care cauta raspunsul la intrebarea vietii sale, printr-un sir de intamplari acesta afla ca autorul rapirii este un fost coleg de liceu care avusese o aventura cu propria sora, relatie dezvaluita publicului de personajul principal al filmului. Rumoarea provocata de secretul dezvaluit duce la suicidul fetei incestuoase. Telespectatorul este pus sa aleaga intre 2 situatii cu incarcaturi identice care aveau in mintea oricarui dintre noi dreptul la propria razbunare. Indepartandu-se de orice cliseu hollywood-ian regizorul ia o hotarare drastica si imparte in mod egal atat razbunarea cat si esecul: rapitorul isi are partea de razbunare atunci cand ii dezvaluie lui Oh Dae-Su faptul ca persoana de care se indragostise in cele zile de libertate este propria fiica, iar rapitul apeland la un psihiatru isi sterge memoria pentru a-si continua relatia cu fata regasita (facandu-se vinovat de acelasi pacat al incestului pe care in tinerete il acuzase). Asadar, scenariul ne dezvaluie o situatie absolut originala, un final ce se deschide ca un evantai in ultimele 5 minute ale filmului, iar regizorul un fin psiholog transforma portretul barbatului inocent din primele 5 minute, intr-un monstru capabil sa apleleze la orice tertip pentru a-si pastra iubirea incestuoasa.

SYMPHATY FOR LADY VENGEANCE – daca in prima parte, personajul principal era un barbat care isi cauta razbunarea, al doilea capitol al trilogiei este Lee Young Ae, o tanara femeie inchisa timp de 13 ani pentru o crima, savarsita in timp ce era eleva. Eliberata aceasta isi cauta razbunarea impotriva barbatului care era cu adevarat razpunzator pentru crima comisa. Aliindu-se cu prietenele pe care si le facuse in inchisoare, da de urmele adevaratului faptas, isi construieste o arma speciala si se pregateste sa primeasca partea ei de razbunare asa cum si-a dorit-o timp de 13 ani. Inainte de evenimentul ce ii va schimba viata, regizorul ca si in cazul lui Oldboy, ne dezvaluie cateva detalii din viata tinerei: eleva in ultimele clase de liceu, ramane insarcinata cu un tanar si de frica parintilor cere ajutorul profesorului de care se simtea apropiata. Acesta ii promite ca ii va ascunde secretul cu conditia sa declare ca ea a facut crima de care era raspunzator. Pentru a-si proteja copilul, accepta aceasta povara insa in inchisoare realizeaza ca efortul ei a fost in zadar: fetita este data spre adoptie la o famile americana. Eliberata din inchisoare porneste in cautarea celor doua persoane importante din viata ei: fetita pe care a parasit-o si profesorul criminal. Reuseste sa dea de urma amandurora si in minutele ce par punctul culminant al filmului, Lee Young Ae isi indeapta pistolul catre profesor si il foloseste ca translator pentru a-i spune fetitei (instrainata de limba materna) despre motivele pentru care a parasit-o, insa realizeaza ca cele 5 jucarii pe care criminalul le avea ca amulete atarnate la telefon reprezentau tot atatia copii ucisi cu bestialitate. Cum razbunarea este un izvor din care toti avem dreptul sa ne desfatam, femeia pune la cale o intalnire la care ii invita pe parintii copiilor decedati. In felul acesta facem cunostiinta cu alte 5 personaje insetate de razbunare al caror destin fusese complet schimbat de gestul criminalului. In sediul scolii aflat in paragina in care pe rand invatasera copii, sunt invitate cele 5 familii ca la o sedinta cu parintii. Acestia provenind din medii diferite nu-si explicau de ce tocmai ei fusesera alesi sa duca povara copiilor ucisi. Cercetarile nu duceau nicaieri tocmai pentru ca profilul criminalului era tot timpul diferit insa modul de operare acelasi: dupa ce rapea copii, inregistra un mesaj video pe care il trimitea parintilor in care cerea o suma imensa pentru rascumparare insa si dupa achitarea sumei cerute, copii nu se intorceau acasa.
Enigma este dezvaluita la sedinta de Lee Young Ae pentru ca urmarind casetele inregistrate de profesor, dupa mesajul in care se cerea rascumpararea, copii erau ucisi cu brutalitate. La finalul intalnirii, dupa ce toti au vizionat casetele filmate de criminal, Lee Young Ae le da posibilitatea de a alege destinul criminalului: fie sa il predea politiei fie sa il ucida in grup si sa pastreze secretul toata viata. In felul acesta cei prezenti aleg a 2 varianta si pregatiti ca de un carnagiu (pelerine de plastic si diverse unelte de tortura) rand pe rand au posibilitatea de a-i face rau criminalului fara insa ai cauza moartea, aceasta revenindu-i ultimei persoane. Hraniti de cele vazute si de stupiditatea scopului pentru care profesorul strangea banii (acesta dorea sa isi achizitioneze un yacht) ii urmarim pe cei 5 parinti cum ii aplica criminalului pedeapsa hotarata la sedinta. Filmul nu este doar o expunere sangeroasa ci o pilda filosofica.
Razbunarea nu tine cont de varsta, conditie sociala, religie sau sex. Este o reactie profund umana ale carei substraturi nu le intelege decat cel care o pune in practica.

In a treia parte SYMPATHY FOR MR. VENGEANCE, situatia descrisa se afla la limita obisnuitului: un tanar surdo-mut de conditie medie simte ca nu poate face nimic pentru sora bolnava de rinichi. Asa ca apeleaza la un gest extrem: rapeste fetita directorului firmei care ii refuzase cererea de a-i creste salariul. La fel ca celelate personaje ale lui Chan-wook Park si Ryu ar ca si caracteristica principala naivitatea inchipuindu-si ca gestul rapirii nu va avea nicio consecinta: nu isi dorea decat sa faca rost de banii necesari unei transplant asa ca rapirea era realizata in asa fel incat cea mica sa nu isi dea seama de garviatatea situatiei. Daca orice film Hollywood-ian s-ar fi incheiat optimist, destinul personajului ia o turnura spectaculoasa: primeste banii pentru transplant, insa in acelasi timp isi pierde si sora. Infricosata de complicatiile pe care un astfel de gest ar putea sa le aiba se sinucide lasand un bilet in care isi scrie ultima dorinta: aceea de a fi inmormantata in locul ei preferat (la marginea raului unde isi petrecuse momentele fericite ale copilariei). Scenariul se complica in momentul in care copila rapita moare inecata chiar in timp ce Ryu isi inmormanta sora. Tatal fetitei afla de identitatea rapitorului insa gustul placut al razbunarii este de scurta durata pentru ca, dupa ce il ucide pe Ryu, la randul lui este ucis.
Un domino in care razbunarea este forta care impinge piesele si caruia ii cad prada toti cei care nutresc un astfel de sentiment. Doua ore in care pesonajele se transforma sub ochii nostri fiind foarte greu sa facem diferenta dintre bun, rau, pozitiv si negativ.
Cineastii au remarcat creativitatea scenariului construit asemenea unui puzzle care compune imaginea unui singur personaj: omul. Trilogia razbunarii a deschis apetitul Occidentului pentru filmele coreene, remake-urile acestora fiind in stadiu de post-productie. Din pacate Hollywood-ul are „un talent” din a transforma capodopere asiatice in rateuri cinematografice dar aducatoare de box-office asa ca nu ar fi rau daca post-productia s-ar prelungi la infinit (parerea mea – „One missed call, „The eye”, the Shutter” etc).
Cinematografiei contemporane nu ii este strain termenul de razbunare: „Corbul”, „ V from Vendeta”, „Kill Bill” sau „Gladiatorul” sunt doar cateva dintre titlurile ce au ca subiect acesta actiune. Insa razbunarea lui Park Chan-Wook este una totala de parca personajele isi au in ADN inscris acest sentiment. Netinand cont de riscuri, de conceptul crestin al obrazului intors, de legi care interzic astfel de manifestari, personajele sunt dispuse sa riste totul pentru a-si satisface nevoia launtrica de echilibru. Poate si datorita trecutului recent, razbunarile sunt sangeroase, utilizand ca arme instrumente ce sa gasesc in gospodarie sau in sertarele oricarei bucatarii, facand in felul acesta din razbunare un concept la indemana oricui.
Dupa cateva miliarde de ani de evolutie este de ajuns un gest pentru a anula conditia umana. Personajele se intorc in primitiv, se folosesc de ce au la indemana iar singurul lucru care le opreste este moartea adversarului. Rafinata asemenea unei bijuterii, conceptia cinematografica beneficiaza de cadre neintalnite in Occident, incadraturi spectaculoase, zone de sharf specifice Asiei si coloraturi subtile ale peliculei. Trilogia a fost gandita asemenea unei figuri geometrice perfecte – un patrat- unde cele 4 laturi imagine, scenariu, sunet sunt perfect legate de coloana sonora al carui autor a fost angajat pentru toate cele trei parti. Astfel, Yeong-wook Jo apeleaza la Vivaldi ca inspiratie, iar rezultatul se concretizeaza intr-una din cele mai bune compozitii pentru cinematograf. In felul acesta figura geometrica de care vorbeam mai sus isi pastreaza proportiile perfecte de-alungul celor trei capitole. Atmosfera incarcata din film se traduce intr-o coloana sonora de exceptie de care se poate bucura inclusiv o persoana ce nu a vazut filmul- beat-uri incarcate de adrenalina, valsuri traduse pentru contemporani dar si sunete electronice capabile sa redea stari complexe precum anxietatea.
Asa cum subtitlul referatului spune „ Fie ca e vorba de un graunte de nisip sau un munte, in apa acestea se scufunda la fel”, exista legi ale naturii carora suntem subjugati inca de la nastere, iar meritul lui Chan-wook Park este de a inscrie razbunarea pe lista acestora.

Reader's Comments

1. Ioana | February 8th, 2009 at 6:27 pm

   Multumim Veronicai Nicolau pentru articol

Leave a Reply

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website