Home MAIL Sitemap

Asociatia Japan Culture Shop

re-think value

Despre noi

Asociatia Japan Culture Shop sustine si promoveaza cultura japoneza si urmareste prin toate mijloacele pe care le vom prezenta mai jos crearea cat mai multor oportunitati de comunicare si de schimburi interculturale intre cultura nipona si cea romana.

Van Gogh si Japonismul

Termenul de “japonism” a apărut în Franţa, în anii ’70 ai secolului al XIV şi descria adoraţia pentru cultura şi arta japoneză. Van Gogh, ca mulţi alţi artişti impresionişti şi postimpresionişti, a fost unul dintre admiratorii artei japoneze. Influenţa japoneză este evidentă în creaţiile sale. După tratatul de la Kanagawa, din 1854, încheiat între delegaţia americană condusă de comandantul Marinei Militare, Mathew Calbraith Perry (1794-1858) şi conducătorii Shogunatului, perioada de 216 ani de izolare a Japoniei s-a încheiat. În anii următori, un număr mare de artefacte şi articole făcute de mână au ajuns în Europa, în special în Franţa şi Olanda. Expoziţia Universală de la Paris din 1867 a avut un stand japonez şi a prezentat publicului uimit obiecte de artă japoneză.

Toate lucrurile care proveneau din Japonia erau dintr-o dată pline de stil şi “la moda”. Magazine care vindeau stampe, kimono-uri, evantaie şi antichităţi au apărut în Paris precum ciupercile după ploaie. Pictorii impresionişti şi postimpresionişti, precum Claude Monet, Edgar Degas, Toulouse Lautrec, sau Paul Gauguin au fost atraşi şi impresionati de către stampele japoneze. În 1875, Claude Monet a creat faimosul lui tablou, “La Japonaise” (“Japoneza”), care o infăţişa pe soţia lui, îmbrăcată într-un kimono şi cu un evantai în mână. Mai tarziu, el şi-a numit propriul tabloul “Gunoi”.

Termenul de “Japonism” a fost creat de ziaristul şi criticul de artă francez Philippe Burty într-un articol publicat în 1876, pentru a descrie admiraţia pentru toate lucrurile japoneze.

Magazinul lui Samuel Bing

Van Gogh a văzut stampe japoneze pentru prima data în 1885, în Antwerp, şi a cumpărat cateva. În anii următori, el cumpără şi mai multe. Stampele japoneze erau ieftine în vremea aceea, multe fiind reproduceri făcute doar pentru a fi exportate în ţările vestice.

În 1886, Van Gogh se mută la Paris. Fratele lui, Theo, avea o galerie de artă în Montmartre. Tot el a fost cel care l-a pus pe Vincent în contact cu ukiyo-e. În Montmartre, exista un mic magazin cu stampe japoneze numit “Galeria Bing”, dupa numele proprietarului ei, Samuel Bing. Domnul Bing avea în depozit mii de stampe japoneze. Galeria Bing era langă apartamentul lui Van Gogh şi acesta petrecea zile întregi în magazin, devenind un colecţionar avid de ukiyo-e.

Reproduceri ale stampelor japoneze

În 1887, admiraţia lui Van Gogh pentru arta japoneză l-a determinat sa facă copii după două tablouri ale lui Hiroshige, cunoscutul peisagist japonez. Unul dintre aceste tablouri este “Pod în ploaie” şi celalalt infăţişează un prun în floare. Hiroshige se numară printre puţinii artişti care folosiseră elemente vestice în stampele lor – cel mai evident element vestic era folosirea perspectivei, evidentă în tabloul “Pod in ploaie”.

Cele două copii ale lui Van Gogh după Hiroshige sunt mai mult transcripţii şi le-a decorat cu ce considera el a fi “caractere japoneze”. Culorile folosite de către Van Gogh erau diferite de cele originale. În schimb, el a folosit conceptul lui de culori complementare, cum ar fi verdele si roşul.

“Îi invidiez pe artiştii japonezi pentru incredibila claritate pe care o au toate lucrările lor. Nu este niciodată plictisitoare şi niciodată nu ai impresia că lucrează în grabă. Este la fel de simplu ca şi cum ai resprira; ei desenează o silueta din câteva mişcări, şi cu o uşurinţă uimitoare, ca şi cum ar fi la fel de uşor ca atunci când te închizi la haină.”
(Van Gogh – Arles)

În 1888, Vincent Van Gogh se mută in Arles, în sudul Franţei. Ajunge acolo în timpul primăverii, iar culorile puternice şi lumina peisajului îi dau noi puteri. Pictează neîntrerupt – peisaje, natură moartă şi portrete ale oamenilor obişnuiţi. Influenţa artei japoneze este evidentă în tablourile lui. Folosirea contururilor negre este un element tipic al stampelor japoneze. Reîntăreşte puterea expresivă a tablourilor din ultimii săi patru ani de creaţie.

Sănătatea şi stabilitatea mentală i se deteriorează pe zi ce trece. S-a ras in cap, ca să arate precum un calugar japonez. În Arles, se simţea ca şi cum ar fi fost în Japonia. Îi scria surorii lui:
“Theo mi-a scris că i-ai oferit stampe japoneze. Aceasta este cu siguranţă calea cea mai bună pentru a înţelege direcţia pe care o urmează culoarea şi lumina în pictură. Aici nu am nevoie de stampe japoneze deoarece eu sunt aici, în Japonia. De aceea, tot ce trebuie să fac este să deschid ochii şi să pictez impresiile pe care le primesc.”

În 1890 Van Gogh se împuşcă în piept şi moare câteva zile mai târziu, pe 29 octombrie 1890.

Tags: , , , , , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 3 out of 5)
Loading ... Loading ...
Scris de Alexandra | 03 Jul 07 | Artă


Reader's Comments

  1. Ioana |

    Ar fi fost interesante si niste ilustrari ale fenomenului denumit japonism,dar si o abordare a lui in contrast cu “chinezaria”… Oricum foarte interesant!

  2. Yuria |

    Foarte interesant articolul…este exact ceea ce cautam…ar fi, totusi, inspirat sa pui vreo 2-3 imagini, ca sa exemplifici lucrarile despre care vorbesti!

  3. Ioana |

    Van Gogh pune accent pe culoare, aproba folosirea negrului deoarece obscuritatea este si ea o culoare, iar pentru a reda formele el recomanda utilizarea unui colorit mai degraba monocrom ale carui tonuri trebuie sa difere doar in intensitate si valoare. Van Gogh vorbeste despre redarea pasiunilor umane folosindu-se de rosu si verde, de galbenul care pentru el reprezinta atat credinta, cat si triumful sau dragostea, iar contururile negre creeaza senzatia de angoasa. El este fascinat de arta japoneza in tus si poate aceasta fascinatie catre japonism o exprima cel mai bine in tabloul sau intitulat Le pere Tanguy (1886) unde pe fundal se pot observa gheise, peisaje de iarna si chiar muntele Fuji, realizate in maniera pictorului japonez Hokusai. Van Gogh considera arta japoneza “orientul sau”, un exemplu tehnic, sustinut de un mesaj spiritual si social, o adevarata religie pentru el.



Leave a Reply