Yamato-Takeru si Regele Arthur, origini comune?!

Religiile traditionale tind să fie asociate cu miturile de creatie sau cu povestirile alegorice care incearca sa motiveze existenta oamenilor pe aceasta lume, cat si modul de formare a acesteia, ca urmare a actiunii sau a porunicii unei divinitati sau a mai multora. Asemenea mituri se presupune ca provin din perioada primitiva a civilizatiei umane, cand grupurile primitive de oameni descopereau mediul si natura misterioasa. Astfel percepand lumea, femomenele necunoscute erau privite cu un sentiment de respect amestecat cu teama si uimire. Acelas sentiment a dominat in continuare si dupa crearea miturilor care s-au transmis pe cale orala, mituri care in fond erau doar creatia spiritului uman sau transpunerea acestuia in diverse forme sau fenomene ale naturii.

Desi acestea s-au intamplat pretutindeni, nu a trebuit sa existe neaparat o legatura intre aceste triburi primitive pentru ca unele mituri sa fie comune, dar nu poate fi spus cu certitudine. Prin urmare, in zilele noastre, cand putem sa disecam si sa ajungem la originea unor asemenea mituri, se poare ajunge si la concluzia ca acestea, de fapt, au o origine comuna, ce s-a raspandit prin ce mai simpla metoda de raspandire, si anume, oralitatea.

O paralela poate fi trasata si intre legedendele asociate lui Yamato-Takeru si Regelui Arthur. Povestirea in care apare Ymato-Takeru, cu aptitudinile sale, curajul, forta fizica, indemanarea mainuirii armelor, relatiile, sabiile magice si mortea prematura a acestuia este asemanatoare cu legendele si povestirile desprea viata si moartea Regelui Arthur (Sir Thomas Malory, 1962). Asemanarile dintre cei doi sunt destul de evidente: precum Regele Arthur, Yamato-Takeru intra in posesia a doua sabii: prima, cea pe care a folosit-o la asasinarea fratilor Takeru, fapt prin care isi dovedeste calitatile de luptator si de conducator, dar si istetimea, ca si Regele Arthur cu primul Excalibur pe care copilul ce avea sa devina Regele Arthur, reuseste sa il scoate din stanca. Cea de a doua sabie mult mai importanta, Kusanagi, pe care o obtine de la o femeie cu puteri supranaturale care devine aproape un alter ego (YOSHIDA, 1979), ne aminteste de Regele Arthur care primeste o a doua sabie Excalibur de la Lady of the Lake. Yamato-Takeru inarmat cu Kusanagi pleaca astfel in lupta invangandu-si toti dusmaii, iar intr-o expeditie ajunge sa traverseze si stramtoarea dintre Sagami si Chiba, precum si Regele Arthur trece stramptoarea dintre Britain si Gaul (MALCOR, 1994). Ambilor eroi le este ascunsa sabia intr-un moment crucial, cand moartea lor este iminenta si intervine undeva pe malul mari sau al unui lac, iar numai dupa ca eroii mor, sabiile lor sunt redescoperite. Iar la final, in ambele cazuri, are loc trecerea eroului in cealalta lume, unul sub forma de pasare spre Takamanohara (in Kojiki nu este specificat unde va ajunge pasarea alba, ci doar in Nihonshoki), celalalt spre Avalon, cu o corabie. Este adevarat ca imprejurarile in care actioneaza fiecare erou in parte sunt diferite, iar Yamato-Takeru renunta la sabie de buna voie. Nu doar acestea ar fi singurele diferente, episodul deghizari lui Yamato-Takeru pentru a ii ucide pe fratii Takeru, amintind mai degraba de Thor sau Ahile, decat de Regele Arthur. In lipasa unor dovezi istorice sau arheologice concrete a unei relatii intre cele doua culturi inainte de anul 700, se poate presupune ca aceste paralele apar datorita existentei unui mit al eroului sau poate chiar a mitului universal al eroului.

Dupa cum sustine si Littleton C. Scott, legendele lui Yamato-Takeru si ale Regelui Arthur au la baza o sursa comuna diferita de mitul universal al eroului, ce poate fi indentificata geografic cat si istoric, care nu s-a materializat in Japonia, dar nici in Europa de vest.
Yoshida Atsuhiko a presupus ca destule ideologii si diverse trasaturi indo-europene au ajuns in Japonia prin intermediul triburilor migratoare din Asia ce au ajuns pana in Japonia prin peninsula Coreeana, impunandu-se peste triburile de bastina si dominandu-le pe la sfarsitul secolului al VI-lea (Yoshida 1962). Se poate ca aceste triburi nomande sa fie de origine indo-europeana, sau cel putin ele au fost in contact cu indo-europeeni in Asia Centrala, asimiland asfel perspectiva asupra lumii, elemente de mitologie si poate chiar epopea eroica.
In aceste conditii, avand in vedere timpul si spatiul, singurele triburi cunoscute care ar fi putut contribui la aceasta influenta sunt doua: Tochariani si Alani. Tochariani sunt cunoscuti pentru limba pe care o vorbeau, dar acestia erau in mare parte calugari budisti ce nu ar fi putut ajunge pana in japonia, astfel ramanand doar Alanii care au avut o influenta directa sau indirescta asupra Japoniei, Alani ce proveneau din zona nordica a Iranului de astazi, care si-au lasat si amprenta asupara multor civilizatii europene.

Alanii obisnuiau sa isi ingroape mortii impreuna cu anumite obiecte, printre care si oglinda, oglinda care in povestea lui Yamato-Takeru nu joaca un rol important, dar face parte din cele 3 obiecte sacre, obiecte ce atesta legitimitatea casei imperiale de origine divina, si care apare deseori in cronicile japoneze.

Aceste paralele sunt bazate in special pe faptul ca legendele acestea ar avea o sursa comuna, care a evoluat in doua tipuri de culturi diferite. Acest lucru pare destul de neverosimil, dar, avad in vedere timpul indelungat de evolutie, nu se mai pune o asemenea problema. In Europa exista astfel de mituri ale eroului, care au actionat pe o suprafata si mai mare si o durata de timp asemanatoare. Un exemplu ar fi basmele, miturile si legendele despre Alexandru cel Mare. Este adevarat ca in acest caz s-au pastrat destul de multe scrieri istorice concrete, dar in majoritatea tarilor, mai ales peste cele care s-a intins Imperiul Macedonean, acestea fiind transmise pe cale orala, se regasesc si isi fac simtita prezenta in miturile si folclorul tarilor respective. La noi, aceste mituri se regasesc in folclor, dar mai ales in cartile populare, precum “Alexandria”, care se axeaza doar pe acest lucru. Desigur ca, datorita circulatiei mari, aceste carti populare au un caracter cat se poate de „personalizat”, in functie de tara in care s-a format, dar mai ales in functie de modul in care a circulat si a ajuns in acea tara. Acestea se datoreaza lipsei unui manuscris complet care sa se fi pastrat pana in zilele noastre. Chiar daca s-a plecat de la un personaj real, Alexandru cel Mare, acesta a ajuns in cartile populare mai degraba un personaj mitic, fabulos si chiar divin, capatand si caracter fantastic. De aici pana la „Sfantul Alexandru cel Mare” nu mai este decat un pas. Desi Alexandru cel Mare a trait in secolul IV i.e.n, in cartie populare apare ca Alexandru cel Mare „nu mai crede in zei greci si a recunoscut de bun pe singurul Dumnezeu, astfel a facut si cu triburile barbare pe care le-a cucerit”.

Prin urmare, Yamato-Takeru si Regele Arthur, provin dintr-o sursa comuna, probabil o epopee de origine nord-iranina, altfel spus, dintr-un stereotip eroic (DUMEZIL 1978), ce s-a dezvoltat in Asia Centrla si a plecat in doua directii opuse, astfel ajungand in ambele colturi ale peninsulei Indo-Europeane.

Bibliografie
1. Sir Thomas Malory, Le Morte D’Arthur, Baines.
2. OBAYASHI Taro, YOSHIDA Atsuhiko 1981 Sword gods, sword heroes: A comparative mythology of Takemikazuchi, Tokyo: Hosei Daigaku Shuppankyoku, 1962.
3. BACHRACH, Bernard A history of the Alans in the West. Minneapolis, University of Minnesota Press, 1973.
4. MIHAIL, Sadoveanu, Alexandria, Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1956

Tags: clasic, cultura, Cultură şi Civilizaţie, legendă, Literatură, mit, mitologie, onoare, shinto, tradiţia japoneză, tradiţie

Leave a Reply

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website